Politics 2.0 - Impresii
Am fost si eu, printre putinii oameni sub 25 de ani, la Politica 2.0. Ar fi trebuit sa fie despre web 2.0, ar fi trebuit sa fiu interesat, ar fi trebuit sa vina specialisti in domeniu, dar a fost in mare parte despre bloguri. In principiu blogurile reprezinta la noi web 2.0 - asta e cam tot ce s-a inteles. Voi continua cu scurte impresii, ce-mi mai amintesc si ce m-a frapat. Aici este programul oficial.
A inceput Phil Noble, omul din spatele lui Obama si a proiectului PoliticsOnline. Fiind vorba de un studiu de caz pe Obama si de campania celui din urma, a captat atentia publicului. Mai tarziu apuc sa ma uit pe site si vad cat de non-web2.0 este. Parca l-a desenat sora mea intr-o pauza dintre ore.
Apoi un domn care a inceput prost si a terminat-o si mai prost. Zsolt Nagy, Development Manager Euromentor Development, a aberat pret de mai mult de 30 minute cu niste statistici adunate de pe internet, facute probabil cu o noapte inainte. Amuzant a fost atunci cand a iesit la iveala engleza de balta pe care o stia dansul, fiind ministru al comunicatiilor - am vazut formulari precum “Why TO use it” sau “It doesn’t WORKS“. M-am amuzat cu colegele de alaturi, jumatate din sala probabil nedandu-si seama.
Apoi am continua cu un portret dur al realitatii rurale, unde alegerile se castiga cu sacosele. Adriana Saftoiu, Director Capital Promotion (mai tot politicianu’ are firma de consultanta), ne-a zis despre cum e la ea la tara, despre bunicii ei si alte lucruri menite sa ne adoarma. Am trecut repede peste Gelu Teodorescu, presedinte INSOMAR, care a citit de pe foaie - dupa mine o insulta adusa la adresa publicului. Mai bine ne injurai putin si sigur ar fi fost mai entertaining. Bortun, Presedintele Juriului de Onoare al Asociatiei Române de Relatii Publice, a venit probabil de dragut de a fi vazut - ma intreb de unde a scos statistici precum numai elevii 5-8 folosesc internetul.
La Naumovici a devenit mai interesant, cand a combatut tema conferinte Politics+Internet=Love. A vorbit despre campania lui Gusa la primarie, cand teoretic a facut tot ce se putea online (don’t think so), despre statistici pe internet. Plus, “daca onlineul exista din anii 80, ceausescu murea de batranete“. Am fi facut o petitie cu siguranta!
Somnul ne-a cuprins treptat pe toti, cand a intrat clasa politica in scena, cu costumele stilate si limba de lemn, cu promisiuni si lauda de sine. S-a stabilit ca Geoana n-are succes la TV, ca Turcescu nu mai are rating. Orban n-a zis nimic important, dar aflu de la altii ca unii politicieni sunt mai putin interesanti. Va multumit pentru dezvaluirile din spatele scenei. La un moment dat, Turcescu s-a inrosit cand a fost intrebat de zoso de ce nu renunta la TV, din moment ce nu are rating. Good one!!
Dupa pranz, timp in care am vazut Bucurestiul de la inaltime, am asistat la o discutie cu blogerii politicieni si ziaristii de la Cotidianul. Daca nu era Alina Gorghiu, probabil m-as fi apucat de frunzarit ziare sau citit mailul. Corina Cretu, Elena Udrea probabil fusesera aduse de asistentii lor si informate pe loc despre ce e vorba.Toata lumea dezinteresata, apatie, limbaj de lemn, misto la adresa lui Udrea, ea nu s-a prins. Usual stuff!
S-a incheiat ziua cu Managementul Campaniilor Online, o prezentare cu Diana, ungurul care nu mai avea de gand sa taca, managerul de la Kondiment, britanicul care voia sa-l intreaca pe ungur la debit verbal si Ralf Güldenzopf, probabil persoana mea preferata de la conferinta. Discursuri clare, cu subiect si logica, exemple concrete, idei bune.
Totusi, blogurile nu sunt web 2.0. Blogul este 1.5.0, iar, fyi, web 2.0 inseamna mult mai mult: video blogs, podcasts, social networks, microblogging, etc.
Microblogged by me here.
Alte impresii si poze la zoso, prostanacul la piticu, INcostantIN si live blogging la Realitatea.
Cred ca ai vrut sa zici un “domn” si nu “un dorm”… la inceputul celui de al treilea paragraf…S-au te-a adormit Nagy?
Un domn, am corectat. Desi au fost momente cand am cascat. Bine ca mai era un tip pe langa mine care mai comenta la obiect.
da … live blgging de piticu.ro pe realitatea.net
esti singurul care a mentionat … tare
Mai era de mentionat Live chat, care ne-a mai alungat din plictiseala. S-au pus intrebari, raspunsurile ne-au bagat si mai mult in ceata, dar a mers bine.
Data viitoare promit ca vin mai pregatita…Nu era chiar domeniul meu de expertiza
Multam de apreciere!
Ai vorbit frumos, te-a placut si lumea din jurul meu. Misiune indeplinita, te mai asteptam cu update-uri pe blog!
Deci, alina gorghiu, chiar comunica cu electoratul! Bravo, alina si tine-o tot asa!
Daca tot esti tanara, speram sa te implici in ceea ce faci si sa nu obosesti prea repede. Succes! Poate ca vei reusi sa demonstrezi ca exista si tineri interesati de politica!