Povestea unui valoros

Nu socializez prea mult cu oameni care au gandiri radical diferite de ale mele. Daca as face-o, ne-am contrazice constant fara a ajunge undeva. Recunosc ca din aceasta categorie de oameni intra si cei care stau prost la capitolul IQ; exemplarele sunt si mai fascinante cand prostia vine insotita de aroganta.

De aici vine si o fascinatie ciudata pentru ei, prostii aroganti. Pentru exemplificare, va recomand cu caldura filmul Le diner de cons (il am, tipati daca-l vreti). Ideea filmului este ca un grup de intelectuali organizeaza saptamanal o cina. La aceasta cina, fiecare intelectual trebuie sa aduca fiecare cate un idiot, cel mai mare idiot pe care il gaseste. Rezultatul e unul absolut ilar.

Revenind la subiect, am avut ocazia sa cunosc recent un asemenea exemplar. Nu am socializat direct, dar imi spune sora despre el si valorile sale. Sa va povestesc cateva lucruri despre el. Are 21-22 de ani, s-a mutat si el in Bucuresti cand a terminat liceul si a dat la o facultate particulara pentru a nu sta degeaba, sa-si ia si el o diploma pentru ca parintii lui nu au avut. Parintii, vrand ca odrasla lor sa faca mai mult in viata decat au facut ei, ii platesc facultatea si chiria la apartament. Ii mai platesc si benzina (are o masina pe care o plimba prin tot Bucurestiul si pana acasa in provincie).

O realizare recenta a lui a fost faptul ca si-a luat un super telefon (ceva cu touchscreen, nu retin modelul) din banii parintilor. A fost asa de mandru de reusita incat s-a laudat la colegele de apartament ale prietenei sale cu noua achizitie.

Ce e mai rau e ca tara e plina de astfel de specimene delasatoare si dependente. Gandirea asta de “dolce far niente” se propaga de la parinti la copii si avem o multime apatica si credula.

Asadar, cand e momentul cand renuntam la parinti? Cand tai cordonul ombilical si renunti sa-ti mai sustii odrasla? Pentru multi tineri de azi, momentul asta poate nu va mai veni. Cand stai confortabil si o suma de bani fixa care-ti vine in fiecare luna, nu te motiveaza nimic sa vrei mai mult.